4 Noiembrie, Ziua bunului simț!

4 Noiembrie, Ziua bunului simț!

De bun simț toată lumea are nevoie. Puțini îl au și totuși fiecare crede că îl are. Benjamin Franklin

Astăzi, 4 noiembrie sărbătorim Ziua bunului simț, o zi în care are trebuie să ne aducem aminte dacă ne orientăm prin viață în urma unor norme ale conduitei binelui și al normelor de bun simț. Această zi în calendar e o amintire în plus a ceea ce facem sau nu pe parcursul unei zile.

Ca element introductiv- Bunul simţ, e un ansamblu de idei despre lume, viaţă şi om, având ca izvor tradiţia populară şi cuprinzând elemente ale gândirii ştiinţifice. Bunul simţ este  măsură şi echilibru, se regăseşte într-un cod nescris al bunei cuviinţe pe care-l descoperim în înţelepciunea tuturor popoarelor din timpuri îndepărtate.

Despre bunul simț putem spune multe, începând de la educația dată de către părinții și bunicii noștri, acele reguli simple și tradiționale poporului român, născute din înclinările și trebuințele fiecăruia, create categoric pentru buna armonie a tuturor, și până la explicațiile filozofice ce-l definesc drept o măsura a bunei creșteri, a bunei cuviințe și, bineînțeles, o măsură a respectului față de cei din jur. Reguli pe care, copii fiind, le-am învățat, pentru că ani mai târziu, la vârsta maturității, să le aplicăm în viața de zi cu zi, oriunde și oricând, diferențiîndu-ne de nesimțiții zilelor noastre, și ar trebui să recunoaștem că avem destui

Am hotărât să aduc la cunoștință câteva citate cu tematica bunului simț de la câteva persoane consacrate în istorie:

  • Bunul simţ este o colecţie de prejudecăţi dobândite până la vârsta de 18 ani. Albert Einstein (1952)
  • Educaţia ţine şi de simţ, şi de bun simţ. Mult mai bine-ar fi, se înţelege, bunul simţ de-ar ţine loc de lege. Tocmai deaceea bunul simţ n-o fi având plural. Marin Voiculescu în Lumea în gândire

  • Bunul simţ, nu vârsta, descoperă înţelepciunea. Publilius Syrus din Sentinţe

  • Bunul simţ este instinct. Destul bun simţ estegeniu. George Bernard Shaw

  • Bunul simţ este un instinct al adevărului. Max Jacob

  • Avocatul adevărului este bunul simţ. Mihai Enachi

  • Bunul simţ este calcul aplicat la viaţă. Henri Frederic Amiel

  • Bunul simţ este ceea ce judecă lucrurile furnizate de celelalte simțuri.   Leonardo da Vinci

  • Bunul simţ este însuşirea, puterea de a judeca bine şi de a distinge ce-i adevărat de ce este fals. Descartes în Discurs asupra metodei

  • Bunul simţ e geniul umanităţii. Goethe

.