Polițist pentru 20 de zile. Și-a dat demisia de la IPJ Prahova și face mărturisiri șocante!

Polițist pentru 20 de zile. Și-a dat demisia de la IPJ Prahova și face mărturisiri șocante!

Un tânăr proaspăt ieșit de pe băncile Școlii de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” Cluj – Napoca și repartizat la IPJ Prahova și-a dat demisia după 20 de zile, sătul, spune el, de neregulile din sistem, de bătaia de joc și de neajunsurile și problemele grave cu care se confrunta Poliția Română

La nivelul inspectoratului sunt demarate proceduri de amenajare a spațiilor de lucru, până la această dată, în cursul acestui an, fiind deja reabilitate cinci posturi de poliție. Referitor la demisia depusă de către agent, precizăm faptul că acest lucru este un act unilateral de voință, deși s-au purtat discuții în acest sens cu lucrătorul.
Totodată, s-a dispus efectuarea unor verificări de către structurile de specialitate din cadrul unității, iar în funcție de rezultatul acestora vor fi luate măsuri în consecință.

Știrea inițială

Era visul lui să fie polițist, dar a rezistat doar 20 de zile: „Mă numesc «agent» Boran George și sunt un băiat din Caraş-Severin care a fost plecat în Spania, împreună cu familia, timp de 15 ani, adică de la vârsta de trei ani. La vârsta de 18 ani am decis să fac «minunatul pas» de a mă întoarce în România. Deoarece visul meu din copilărie a fost să devin polițist, am zis că cea mai adecvată opțiune este cea de a da admitere la Școala de Agenți de Poliție «Septimiu Mureșan» Cluj – Napoca”, a mărturisit tânărul.
„Uniforma ruptă, pantaloni cu găuri în loc de buzunare”

Acesta și-a continuat postarea cu dezvăluirea unor nereguli grave la care a fost martor, lipsuri din sistem, încălcări ale regulamentelor: „Am intrat în școala de agenți de poliție şi m-am lovit de bătăile de joc excesive venite din partea cadrelor, de uniforma ruptă și pantalonii cu găuri în loc de buzunare, care mi-au fost oferiți (…) în sala de sport poate să îți «pice» din «întâmplare» o bucată de tencuială în cap (…) Țin să spun că ingredientele folosite în mâncarea pe care o serveam la cantină erau de cea mai penibilă calitate posibilă, în așa hal încât mai bine de jumătate dintre elevi nu mâncau la cantină, deci peste 100 de kilograme de mâncare erau aruncate zilnic”, povestește tânărul.
Pe lângă problemele și lipsurile cu care susține că s-a confruntat în școala de poliție, tânărul povestește și experiența sa la IPJ Prahova: „Am absolvit şcoala pe 20 septembrie 2019 iar pe 1 octombrie 2019 a trebuit să mă deplasez la IPJ Prahova unde eu, împreună cu zeci de proaspeți absolvenți, a trebuit să ne căutăm cazare în Ploiești deoarece ne-au plimbat o săptămână până să știm unde am fost repartizați.

Scârbit fiind din școală, când am ajuns la IPJ Prahova, unde am observat lipsurile logistice, cât și multe «drepturi» care figurau doar în scris, am decis să îmi dau demisia”.

Din acest moment tânărul spune că a trecut printr-o adevărată aventură până când a reușit să obțină semnătură pe demisie: „Odată depusă demisia, aveam nevoie de semnătura Inspectorului Şef, pe care l-am asteptat de mai multe ori câte 8 ore pe zi, timp în care am ajutat un coleg să facă arhivă… măcar ca să nu pierd timpul”.

La Secția 11 de Poliție Drajna, Postul de Poliție Ceraşu unde a fost repartizat, acesta spune că a găsit „o secție în care nu aveam căldură, toaletă şi nici apă curentă unde să ne spălăm pe mâini (…) Să nu mai spun că în 20 de zile nu ni s-a oferit nicio dotare, nici tomfă, nici cătuşe, nici spray iritant-lacrimogen, nici pistol, etc… dar să avem în vedere că am avut apeluri «112» cu scandaluri destul de grave, cu peste cinci persoane nervoase implicate, la care eu am fost nevoit să merg cu mâinile în buzunar și coada între picioare rugându-mă să nu fie recalcitranți făptuitorii, că poate îmi iau și bătaie”, povestește polițiștul.