VIDEO Tentativă de omor. Poliţist de frontieră tras prin apă cu barca braconierilor

Cei doi braconieri, dintre care unul are vârsta de 15 ani, sunt acuzaţi de braconaj, ultraj şi tentativă de omor. Dosarul este instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă judecătoria Tulcea.

VIDEO  Tentativă de omor. Poliţist de frontieră tras prin apă cu barca braconierilor

Incidentul s-a produs miercuri, 6 mai, pe canalul Sulimanca, în Delta dunării.

„Acţionând în baza unor informaţii, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Chilia, judeţul Tulcea, au observat, pe raza localităţii Periprava, la malul canalului Sulimanca, o ambarcaţiune în care se aflau două persoane, care scoteau din mai multe unelte de pescuit peşte din specia somn”, transmite Garda de Coastă.

Poliţiştii i-au somat pe pescari şi au intervenit pentru reţinerea acestora, unul urcând în barcă pentru imobilizarea persoanelor, iar celălalt efectuând manevre de oprire a ambarcaţiunii la mal. Pe timpul intervenţiei unul dintre pescari a pornit motorul bărcii, trăgându-l prin apă pe poliţistul de frontieră aflat pe uscat, până pe malul opus.

„Poliţistul aflat în barcă a reuşit imobilizarea celor doi bărbaţi, iar în urma legitimării acestora s-a constatat că sunt cetăţeni români, unul în vârstă de 35 de ani, care a prezentat o declaraţie pe proprie răspundere justificând deplasarea pe timpul stării de urgenţă în scop profesional, şi nepotul acestuia, în vârstă de 15 ani, ambii domiciliaţi pe raza judeţului Tulcea”, mai spun poliţiştii.

Totodată, în ambarcaţiune au fost descoperite trei unelte de pescuit tip vintir, în care se afla cantitatea de 83 de kilograme de peşte, din specia somn, care a fost predată unei societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale.

Ambarcaţiunea, motorul şi uneltele de pescuit, în valoare de aproximativ 10.500 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării.

„În cauză poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de pescuit comercial în habitatele piscicole naturale, prin orice metode şi mijloace, al peştilor şi al altor vieţuitoare acvatice, în perioada de prohibiţie şi fals în declaraţii, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

De asemenea, se efectuează cercetări şi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj şi tentativă de omor, dosar penal ce va fi instrumentat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea. Acţiunea a beneficiat de sprijinul scafandrilor din cadrul Serviciilor Teritoriale ale Poliţiei de Frontieră Tulcea şi Constanţa”, se mai arată în comunicatul Gărzii de Coastă.

Sursa Video: Politia de Frontiera - Foto Arhiva Adevarul.Ro